“Care sunt cele 3 valori umane pe care le apreciezi la un antreprenor?”, suna întrebarea. Acesta nu este un exercițiu ușor. Sunt multe valori care pot contribui în mod semnificativ la succesul unui antreprenor și prin urmare selecția unui număr de doar 3 valori reprezintă o provocare. Iată care este selecția mea și motivele care stau în spatele ei.

Determinare

Luați orice exemplu de companie antreprenorială de succes și veți observa că un rol important în parcursul acesteia l-a reprezentat determinarea fondatorului de a ajunge la un anumit rezultat semnificativ, fie că acesta este reprezentat de lansarea unui produs sau serviciu inovator, de obținerea unei cote importante de piață, de succesul financiar, sau de impactul pozitiv asupra unei industrii sau asupra unei comunității.

Determinarea în antreprenoriat este esențială pentru reușită pentru că în acest context antreprenorul și compania sa se lovesc de foarte multe obstacole, piedici, paradigme și acțiuni potrivnice. Să mai amintim și faptul că, în anumite cazuri, inițiativele antreprenorului și ale echipei sale nu se finalizează cu rezultatele scontate. Este nevoie de determinare și uneori chiar de multă determinare, pentru a trece peste toate aceste provocări. Deschiderea de noi drumuri, mersul pe cărări nebătătorite, pionieratul nu au fost niciodată lucruri ușoare.

Percep determinarea ca fiind diferită de pasiune, o altă valoare importantă în antreprenoriat. Pasiunea poate reprezenta latura frumoasă a demersului de a realiza ceva. Pasiunea generează plăcere, satisfacție din muncă și din rezultate. Dacă ești pasionat de ceva, nu obosești făcându-l. La fel, pasiunea te ajută să treci peste obstacole. În schimb, avem nevoie de determinare pentru a trece peste stituații dificile, potrivnice, neplăcute. Este mult mai ușor să faci ceva care îți place și cu mult mai greu să faci ceva care nu îți place, dar despre care știi că trebuie făcut pentru a merge înainte. Antreprenorii de succes au determinarea de a face lucruri dificile și neplăcute, dar necesare pentru ca ei și companiilor lor să progreseze.   

Determinarea presupune și un nivel înalt de încredere și optimism. Cred că este imposibil să fii antreprenor adevărat dacă nu ești optimist din fire. Acest lucru înseamnă că “vezi mai degrabă partea plină a paharului” și multitudinea de oportunități ce pot fi descoperite și exploatate și, de asemenea, că ești optimist referitor la ceea ce pot face oamenii, în general, și membrii echipei tale și clienții tăi, în special.  

Am ales determinarea pentru ca ea sprijină realizarea sarcinilor și furnizarea de rezultate.

Respect

În mod normal, ar trebui să considerăm respectul o valoare implicită, ce trebuie să se manifeste în orice situație și față de oricine. Din acest punct de vedere nici nu ar trebui să includem respectul în lista de valori a companiei, pentru că el ar trebui să fie subînțeles la nivelul societății.

Din perpectivă managerială, o valoare are rolul de ghidare a acțiunii și a comportamentului angajaților, de asigurare a alinierii interne și de contribuție la rezultatul organizației. Având la dispoziție un set restâns de valori, pentru că altfel am dilua eficacitatea acestui instrument managerial, ar fi ineficient să includem în acest set o valoare de natură implicită.  

Observăm, din păcate, în special în ultimii ani, o degradare a acestei valori, lucru care ne conduce la necesitatea de o restaura. Cred că este nevoie de mai mult respect în societatea noastră. În acest context, există o oportunitate reală pentru antreprenori de a pune accentul pe respect ca parte a filozofiei lor de afaceri. Îi admir pe cei care au facut acest lucru dintotdeauna.

Dincolo de semnificația obișnuită a cuvântului respect aș dori să punctez câteva înțelesuri ale acestuia din perspectiva afacerilor.

Cred că pentru a avea succes, în adevăratul sens al cuvântului, antreprenorii și echipele lor trebuie să ia în considerare în mod real, sincer și profund nevoile, dorințele, cerințele și aștepările clienților, să furnizeze produse și servicii care satisfac și chiar depășesc aceste nevoi și să facă acest lucru în modul dorit sau așteptat de clienți. A face orice altceva reprezintă lipsă de respect față de clienți. Orice manipulare, forțare, impiedicare, întârziere, amânare, reconfigurare, amăgire, inducere în eroare, etc. reprezintă în esență o lipsă de respect față de clientul care își dorește un produs sau un serviciu și nu îl primește conform aștepărilor sale de la o entitate care a promis să facă acest lucru.

Este important ca antreprenorii să-și respecte angajații, colaboratorii, partenerii și furnizorii care contribuie la buna funcționare a companiei și care asigură furnizarea produselor și serviciilor către clienți. Respectul în acest caz înseamnă apreciere pentru contribuție și pentru efort și grija față de interesele, nevoile și așteptările legitime ale acestor stakeholderi. Respectul față de acești contributori presupune o atitudine de tip win-win (câștigăm cu toții, lucrând împreună) și nu o atitudine de tip win-loose (eu câștig – tu pierzi, fiecare pe cont propriu).

De asemenea, cred că este important ca antreprenorii să se respecte între ei. Da, este vorba despre o competiție, dar este mai bine ca această competiție să fie corectă. De prea multe ori antreprenorii minimalizează și chiar disprețuiesc realizările oneste ale altor antreprenori având impresia că soarele se învârte în jurul lor.

Nu în ultimul rând, antreprenorii români ar trebui să-și respecte comunitățile în cadrul cărora activează și țara. Este nevoie de o anumită maturitate pentru a înțelege că, în ciuda unor riscuri, disfuncționalități și costuri, cu bune și cu rele, acesta este cadrul în care companiile lor își desfășoară activitatea și că ar fi mai productiv pentru antreprenori să se concentreze pe ceea ce pot face ei pentru ca lucrurile să meargă mai bine. Îndeplinirea responsabilităților legale și fiscale, responsabilitea socială și contribuția la bunăstarea comunității reprezintă dimensiuni ale respectului față de societate.

Am ales respectul pentru ca el sprijină relațiile sănătoase cu ceilalți.

Învățare

Nicio o afacere și nicio organizație nu poate performa pe termen lung și nu se poate dezvolta fără învățare. Dezvoltare înseamnă creșterea dimensiunii și a impactului afacerii, o complexitate mai mare a activităților, sofisticarea abordărilor, noi cunoștințe, metode și principii de lucru, avans tehnologic, înăsprirea competiției, etc. Cum își poate imagina un antreprenor că ar putea să facă toate aceste lucruri fără învățare?    

Inițial am fost tentat să selectez competența ca valoare importantă în antreprenoriat. La urma urmei, trebuie să fii bun la ceva pentru a lansa și derula o afacere de succes. Totuși, mi-am dat seama ca aceasta este subordontă învățării. Nu poți deveni competent daca nu înveți, pur și simplu pentru că nu te naști cu respectiva competență, ci trebuie să o dezvolți.

Observ că de multe ori învățarea este reactivă; mulți antreprenori învață din eșecuri și chiar se laudă cu acest lucru. Dar nu este mai bine ca învățarea să fie proactivă? Adică, înțelegând natura provocărilor care mă așteaptă pe mine ca antreprenor și pe noi ca echipă, nu este mai bine să ne pregătim, atât cât putem de bine, pentru aceste provocări?

Atunci când un antreprenor crede în învățare el/ea promovează această valoare în cadrul echipei sale (echipa de colaboratori direcți și întreaga organizație). În acest fel învățarea nu reprezintă numai o valoare individuală ci și o valoare colectivă: “învățăm și ne dezvoltăm cu toții pentru că numai în acest fel putem să fim competitivi și să ne atingem misiunea”.

Am ales învățarea pentru că ea sprijină progresul individual și colectiv și performanța curentă și viitoare.

În opinia mea, numărul ideal de valori pentru o organizație este 5, fără a înseamna că există o regulă referitoare la acest număr. Dacă ar fi să mai adaug două valori pe care le apreciez la antreprenori acestea ar fi:

Autenticitate

Nu este vorba despre carisma personală a antreprenorului, deși aceasta poate reprezenta un aspect de autenticitate. Nu este vorba despre cine ești sau cum ești, ci despre modul în care gândești și ceea ce faci.

Este vorba despre dorința de a realiza ceva diferit, deosebit, de a nu-i copia pe ceilalți, de a fi cel care arată drumul, cea care are un cuvânt de spus în domeniul său. Simplu spus, una dintre manifestările autenticității este că atunci când toată lumea face lucrurile în același fel tu să faci lucrurile altfel și mai bine. Autenticitatea produselor și a serviciilor poate ajuta o companie în diferențierea față de ceilalți competitori din piață și în atragerea și loializarea clienților.

Deși cuvântul autenticitate poate face referire la trecut (de exemplu, un produs autentic este așa cum a fost el propus inițial), semnificația pe care o dau eu cuvântului este de originalitate, diferențiere, deosebire în sens pozitiv și în mod continuu.

Aleg autenticitatea pentru frumusețea lucrului care este viu, vibrant, interesant, ieșit din tipare, deosebit.

Contribuție

Un antreprenor care valorizează contribuția are un orizont mai larg de gândire și impact ce se întinde dincolo de persoana și afacerea sa. Contribuția (personală sau organizațională) presupune o dorință de a adăuga valoare, de a face bine, dar și un sentiment al datoriei; faci ceva, în mod constant, dincolo de limitele a ceea ce se așteaptă în mod obișnuit de la tine. În anumite cazuri, a contribui înseamnă a face ceea ce nimeni altcineva nu dorește să facă.

Contribuția este opusul egoismului: “nu mă gândesc numai la mine, ci și la ceilalți și depun un efort de a cărui rezultate se vor bucura cei din jur”.

Aleg contribuția pentru valoarea pe care o crează și pentru climatul pozitiv pe care îl generează în cadrul unei echipe și în relațiile dintre parteneri.  

Acestea sunt valorile pe care le apreciez eu la un antreprenor, iar textul de mai sus poate reprezenta un exemplu de demers de conștientizare și de aplicare în practică a valorilor individuale și organizaționale.

Din această perspectivă te-aș întreba cititorule: Care sunt valorile tale? Le poți da viață și semnificație?

Dan Humelnicu este Managing Partner al ROSS Consultants. El poate fi contactat la adresa: office@rosscon.ro.

Distribuie pe:LinkedInFacebookTwitterGoogle+Email
Comentariile sunt inchise.